Mi-e frică. Mi-e frică de ce o să fie mai încolo. Dar în acelaşi timp mă simt pregătită, gata să lupt, gata să înfrunt totul. Promit că voi reuşi, dar nu de fiecare dată. Îţi mulţumesc Ţie, pentru că eşti Singurul care a fost MEREU, ACOLO, doar pentru mine. Nimic nu mă mai poate unge pe suflet şi te aştept în continuare. Încă mi se pare că nu am nicio legatură cu cea pe care o văd mereu, dimineaţa în oglindă. Nu sunt eu cea de acum, nu sunt eu cea de după, nu sunt eu cea de ieri. Nu am fost, nu sunt, nu voi fi EU. Am crezut mereu că visele devin realitate doar atunci când crezi cu adevărat în ele şi lupţi pentru a le atinge. Am căutat mii de răspunsuri, dar nu m-am ales decât cu mai multe întrebări. Într-un final, am rămas dezamăgită de toţi, jur. Poate că greşeala mea cea mai mare e că sunt convinsă că voi ajunge o învingătoare. Dar poate nu va fi aşa şi poate niciodată nu o să am parte de ceea ce-mi doresc, şi nimeni nu ştie.. (Atunci când vei pleca – vei lua jumătate din mine, pentru că pe tine te iubesc cel mai mult. Nu o să uit niciodată seara în care m-ai auzit plângând şi ai venit repede la mine să mă linişteşti, ci nu ai stat cu mâinile în sân, fără să-ţi pese. M-ai ascultat şi ai încercat să-mi înţelegi vorbele, chiar dacă vocea îmi tremura foarte tare şi aproape că nu mai puteam respira. De fiecare dată când voi auzi numele tău, voi zâmbi din inimă, mulţumindu-i lui Dumnezeu că am parte de un înger, lângă mine, pe pământ. Tu îmi înţelegi durerea cel mai bine, te ştiu..) Închei. Am crezut că o să-mi facă bine să scriu, dar nu.