Îmi pare rău că fugind prin viaţa mea am pierdut atâtea lucruri din vedere... Îmi pare rău că deşi am auzit ce mi s-a spus, de multe ori nu am ascultat; Îmi pare rău că am irosit timp cu oameni care nu erau dispuşi să-şi irosească timpul lor cu mine şi nu am petrecut mai mult timp cu oamenii care şi-au manifestat dorinţa de a-şi petrece timpul cu mine; Îmi pare rău că uneori, comoditatea m-a împiedicat să spun adevărul; Îmi pare rău că nepăsarea mea a rănit cândva oamenii din jurul meu; Îmi pare rău pentru acele momente în care trebuia să tac, iar eu în schimb, am rostit cuvinte care au rănit; Îmi pare rău pentru oamenii pe care i-am îndepărtat cu sau fără voia mea; Îmi pare rău pentru zilele în care în loc să mă bucur de viaţă, m-am lăsat cuprinsă de lene; Îmi pare rău că am lăsat răutatea altora să-mi strice o zi frumoasă; Îmi pare rău pentru lucrurile pe care le-am înţeles prea târziu. Nu-mi pare rău că îmi pare rău. Pentru că astfel ştiu când am greşit, cu ce am greşit şi cui am greşit. Toate astea sunt lecţii pe care nu le-aş fi învăţat de la nimeni altcineva. Pentru că sunt lucruri pe care nu le înveţi decât atunci când le simţi pe propria piele, când te dor, când te rănesc.